Vijelia din Bistrița Năsăud a luat pe sus grinzi de peste 90 de tone montate pe podul peste Someș, pe șantierul Centurii Beclean, potrivit primarului Nicolae Moldovan. 12 grinzi, fiecare cu o greutate de aprox. 92 de tone au fost dărâmate în Someșul Mare spune și Vasile Roș, reprezentantul constructorul, firmă din asocierea CML Beclean-Îndemânarea Prodcom. Grinzile erau doar amplasate pe piloni, nu și monolitizate (prinse între ele pe poziția finală) : ”A fost o vijelie foarte mare, s-a format un curent pe cursul Someșului Mare și a ridicat în sus grinzile care fac legătura între piloni, cele care se montează și apoi se face suprabetonarea, ceea ce reprezintă structura podului. Pur și simplu vântul le-a ridicat, deși fiecare cântărește 90 de tone, și le-a aruncat în apă. Constructorul va turna grinzi, le va face noi pentru că nu le mai poate folosi pe cele care s-au prăbușit. Unde e planșeul nu s-a întâmplat nimic. Oamenii nu trebuie să-și facă griji că s-ar putea întâmpla vreun dezastru după ce e finalizat podul. Nu va întârzia finalizarea variantei ocolitoare. Poate face grinzile noi în paralel cu lucrările pe care le are”, a declarat primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, pentru Timp Online.
Centura Orașului Beclean din județul Bistrița Năsăud este o șosea cu o lungime de doar 1,2 kilometri din care viaductul peste râul Someșul Mare reprezintă jumătate din lungime (583 de metri). Asocierea ,,CML Beclean-Dacia Faber- Îndemânarea Prodcom-Test Prima SRL-DP Project” va construi centura Beclean, investiție cu o valoare totală de 86 milioane lei finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Centura Beclean va avea configurație de Drum Național, cu o bandă/sens și acostament de 1,5 metri, iar costul semnificativ, similar cu al unui kilometru de autostradă se explică prin complexitatea podului peste Someșul Mare, un viaduct de aproape 600 de metri cu 14 deschideri. Contractul a fost semnat în toamna anului trecut cu o durată a lucrărilor de 2 ani. Este un proiect transferat de la Ministerul Transporturilor autorităților locale, un traseu nou care face legătura între Drumul Expres Dej-Beclean -Bistrița prevăzut în Master Plan și Drumul Trans Regio Beclean-Salva. ,,Varianta de ocolire a orașului Beclean va asigura legătura dintre Drumul Trans Regio TR45 Beclean-Salva și Drumul Expres DX 4A Dej – Beclean – Bistrița, investiții care sunt cuprinse în cadrul Master Planului General de Transport al României. Varianta de ocolire a orașului Beclean este prima din județul nostru, un model pentru celelalte orașe și va deservi în întregime traficul de tranzit de camioane și parțial traficul de tranzit de automobile, urmând să fie alcătuită dintr-un pod peste râul Someș și două tronsoane de drum.” explica la semnarea contractului Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud.
Furtuna din Bistrița Năsăud a blocat și circulația feroviară a transmis CFR Infrastructură :
,,Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar este întrerupt la această oră pe intervalele de stații Măgheruș – Șintereag, Năsăud – Beclean, Ilva Mica – Ilva Mare, Silhoasa – Larion, Iacobeni – Argestru și Câmpulung Est – Câmpulung Modovenesc, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, manifestate în nordul țării, unde se înregistrează rafale puternice de vânt și ploi torențiale. Pe cele 6 intervale de stații este întreruptă alimentatrea cu energie electrică a firului de contact, iar trenurile sunt oprite temporar în stațiile adiacente sau în linie curentă. Personalul de specialitate al SRCF Cluj acționează cu trei drezine pantograf, două pe segmentul Măgheruș – Șintereag, unde s-a intervenit pentru îndepărtarea unui copac prăbușit pe firul de contact, iar acum se acționează pentru remedierea deranjamentului la sistemul de alimentare cu energie electrică, a treia drezină fiind în verificare pe segmentul Năsăud – Beclean, pentru identificarea zonei afectate de furtună și a componentelor avariare. De asemenea, pe raza SRCF Iași, rețeaua feroviară de alimentare cu energie electrică este afectată pe intervalele Silhoasa – Larion, Câmpulung Est – Câmpulung Modovenesc și Iacobeni – Argestru unde se intervine cu drezine pantograf pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe firul de contact și înlocuirea componentelor avariate. Până la remedierea deranjamentelor pe intervalele de stații sus-menționate, trenurile de rang – 366, 1883, 1832 și 1830 – staționează temporar, această măsură fiind necesară pentru a facilita accesul drezinelor pantograf în linie curentă pentru verificări și lucrări de remediere. CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor din trenurile care staționează la această oră și îi asigură că personalul feroviar al Regionalelor Cluj și Iași depune toate eforturile necesare pentru remedierea deranjamentelor și reluarea traficului în condiții de siguranță.