Autostrada Bucureștiului: UMB primește undă verde pentru tot viaductul de la Cernica de pe lotul 4 de-abia în octombrie, estimează CNAIR / Studiul de mediu, finalizat în august

UMB Lot 4 A 0

Constructorul român UMB va putea lucra pe întreg lotul 4 al Autostrăzii București Nord de-abia din octombrie, după finalizarea procedurilor pentru emiterea Acordului de Mediu, a precizat CNAIR pentru Economedia. În aprilie, șeful CNAIR, Cristian Pistol, anunța luna iunie pentru Autorizație de Construire completă pe lotul 4 (detalii aici), însă Ministerul Transporturilor a emis în primăvară un aviz parțial pentru două pile și o culee. Contractul pentru Lotul 4 (4,5 km) a fost semnat în august 2020 pentru 312 milioane lei, iar termenul de execuție este de 18 luni. UMB nu a solicitat suplimentarea valorii contractului.

CNAIR precizează că în august se va finaliza Studiul de Mediu după care urmează procedura dezbaterii publice.

„Termenul estimat pentru începerea lucrărilor este luna octombrie 2023. După depunerea SEA și RIM, se organizează dezbaterea publică (minim la 30 de zile de la publicarea anunțului) și ulterior:

– după dezbaterea publică urmează sedinta CAT

– publicarea anunțului

– după 10 zile de la publicarea anunțului se emite Acordul de Mediu revizuit”, a transmis CNAIR la solcitarea Economedia.

UMB a început lucrările pentru zona autorizată în iunie, iar cea mai dificilă etapă a proiectului este viaductul cu o lungime de 1274 de metri peste Lacul Cernica.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Au început forajele pentru pilele aferente viaductului care va supratraversa Lacul Cernica. Este un lot scurt, dar destul de complex având în vedere dimensiunea viaductului, cea mai mare parte din acest lot reprezintă acest pod cu viaduct peste Lacul Cernica. După cum ne-am obișnuit cu constructorul care lucrează și pe Lotul 2 se va termina în termen sau chiar înainte de termenul contractat. Conform Autorizației de Construire – Etapa I, antreprenorul, Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, va construi pe acest lot:

Pasaj peste calea ferată București Sud – Oltenița (km 51+077), care are o lungime de 504 m

Pod pe autostradă peste Lacul Cernica și drum de exploatare la km 49+157 (o primă parte din pod: Culeea C1, Pilele P1 și P2), care are o lungime de 1274 m. Lotul 4 Nord al A0 are o lungime de 4,47 km, iar traseul acestuia se desfășoară pe teritoriul județului Ilfov între DN3 și începutul nodului rutier A2 (București-Constanța), pe raza localităţilor Pantelimon și Cernica. După ce Autostrada Bucureștiului intersectează DN3 la km 47+550, traseul acesteia se continuă ocolind proprietatea Mănăstirii Cernica, intersectează DJ301 și apoi traversează Lacul Cernica”, afirma secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, în iunie 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce descrieri frumoase!
    Cât timp s-a ars gazul.
    Ce birocratie a la CNAIR!
    Minunat cu incompetentii ăștia!
    Ca sa nu nai puna intrebari orice roman asteapta raspuns la doua intrebari:
    1. Cand începe constructia si cand se termina?
    2.
    Daca s-ar finaliza aceasta lucrare ce ar mai trebui a se face ca sa existe conexiune reala intre A2 si A3?
    Sa raspunda Elev Grindeanu!
    Poate sa-i sufle raspunsurile elev Pistol!😲😲

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.