O statuie a lui Mao Zedong tronează la o aruncătură de băț de un zgârie-nori luxos: Huaxi, “satul model” al Chinei, unde oamenii locuiesc în vile spațioase, cu specific american, rezumă un secol de comunism chinez, cu toate contradicțiile sale, scrie publicația boursorama.com, care citează AFP.
Partidul Comunist Chinez (PCC) sărbătorește în 1 iulie centenarul său, după o creștere economică fenomenală a țării în ultimii 40 de ani. Dar pe străzile aproaape părăsite din Huaxi această creștere pare că a încetat de mult.
Lampadare ruginite, împodobite cu dragoni decolorați înconjoară imensa piață centrală. Sunt decorațiuni moștenite dintr-un timp trecut, când în urmă cu doar zece ani Huaxi celebra cu fast a 50-a aniversare a sa.
Evenimentul a fost marcat de inaugurarea unui imens turn de 328 de metri în mijlocul câmpului, simbol al prestigiului unui sat ridicat la rang de model în întreaga Chină pentru “milionarii” săi în yuani.
Edificiul dispune de un hotel de 5 stele, o sală de cinema, un acvariu imens, dar și de o statuie aurită a unui bivol, în greutate de o tonă.
Zgârie-norul a costat satul, situat la 130 km nord-vest de Shanghai, 3 miliarde de yuani (385 milioane euro, la valoarea actuală). Dar clienții nu se înghesuie.
De la etajul 72, care a găzduit o vreme un restaurant rotativ, cu dansatoare nord-coreene, foarte rarii vizitatori pot vedea zecile de vile identice aliniate cât vezi cu ochii.
Vile luxoase, în proprietatea satului
“Multe sunt nelocuite. Ocupanții lor revin dor din când în când”, spune unul dintre agenții însărcinați cu supravegherea echipei AFP, care nu are voie să ia niciun interviu populației.
“Cei care au posibilitatea cumpără în altă parte o proprietate imobiliară și își trimit copiii în marile universități”, spune acesta.
În prezent, “satul” Huaxi numără 30.000 de locuitori. Aceștia erau doar 700 în anii 1960, atunci când localitatea se zbătea în mizerie, ca și restul țării.
Când PCC a venit la putere, în 1949, China ducea lipsă de toate. Regimul lui Mao a impus o colectivizare dură, care s-a tradus într-o catastrofă economică și în foamete pe scară mare.
La sfârșitul anilor 70, Partidul a îmbrățișat capitalismul, rebotezat “socialism cu caracteristici chineze”. Patru decenii mai târziu, China este a doua putere economică mondială și are mai mulți miliardari decât Statele Unite.
Huaxi, fostul elev premiant al PCC, rezumă la scară mică transformarea imensă a țării, cu investiții fenomenale dar și cu amestecul specific între afaceri și politică și inegalități profunde.
Imperiul familial
Altădată un simplu sat în mijlocul orezăriilor, Huaxi a fost un pionier al reformelor economice.
La început “în secret”, cum îi plăcea să-și amintească defunctului lider local al PCC, Wu Renbao, care, potrivit legendei, a avut îndrăzneala să creeze o uzină, în momentul în care antreprenoriatul era încă “interzis”.
În fruntea Huaxi timp de patru decenii, Wu a impus o industrializare în marș forțat, inițial cu afaceri în metalurgie și textile.
“Este glorios să te îmbogățești”. În 1992, Wu a adoptat apelul lui Deng Xiaoping, artizanul reformelor Chinei, și a contractat un credit colosal pentru a acumula materii prime, pariind pe un avans al cursului acestora. A reușit și Huaxi a făcut avere.
Wu, care este obiectul unui adevărat cult, a înființat apoi un conglomerat pentru a gestiona afacerile satului, Huaxi Group, cotat la Bursa din Shenzhen (sud).
Unul dintre fiii săi, Wu Xie’en, conduce acum satul și acest imperiu, prezent în special în sectoarele textil și logistic.
Posturile de conducere din grup și din sat sunt ocupate de familia Wu, potrivit documentelor consultate de AFP.
În ciuda aparenței de colectivism, Huaxi Group este în realitate o “companie familială” gestionată de “un clan”, arată Larry Ong, de la societatea de analize SinoInsider, cu sediul în Statele Unite.
Un sat, două sisteme
Specific socialismului, locuitorii sunt atât acționari cât și angajați ai conglomeratului. Aceștia au obligația de a reinvesti profiturile în noi proiecte.
În schimb, locuiesc în vile spațioase, cu specific american, care rămân însă în proprietatea satului.
De aceste privilegii beneficiază doar descendenții locuitorilor inițiali ai satului. Este vorba de doar circa 2.000 de oameni din totalul populației.
La jumătatea anilor 2010 se spunea că fiecare familie are cel puțin o casă, două mașini și 250,000 de dolari în bancă.
În februarie, însă, pe rețelele sociale au apărut înregistrări video cu locuitorii satului care stăteau la coadă în fața unei clădiri oficiale pentru a-și retrage economiile. Autoritățile au confirmat autenticitatea imaginilor dar au negat orice zvon de faliment.
Potrivit presei chineze comuna are datorii de 38,9 miliarde de yuani (4,9 miliarde euro).
Huaxi Group, care în urmă cu 15 ani se afla încă pe lista celor mai mari 100 de companii din China, a dispărut anul trecut de pe lista primelor 500 de societăți ale gigantului asiatic.
Într-un an, acțiunile sale s-au devalorizat cu 160%, afectate de conjunctura economică mondială, potrivit unui document contabil din aprilie.
În ultimii ani, grupul a investit masiv în finanțe, un sector volatil, arată Valarie Tan, de la Institutul de sonologie Merics din Germania.
Dar acest lucru “nu a fost suficient pentru a compensa toate pierderile”, notează această expertă în mediile de afaceri chinezești.
Fără a mai pune la socoteală costurile enorme pentru funcționarea imensului hotel.
“Sat potemkinian”
“Toată lumea invidiază viața noastră din Huaxi. Dar noi invidiem viața celorlalți”, mărturisește bărbatul care supraveghează echipa AFP și care acuză situația economică care nu mai este atractivă “nici măcar pentru muncitorii migranți”, originari din alte provincii.
Unul dintre acești muncitori confirmă această situație dificilă.
“Nu am nici măcar mijloacele de a plăti o masă în acest hotel, darămite o noapte de cazare. Singura dată când am intrat a fost pentru a profita de aerul condiționat, care e gratis!” spune acest bărbat de circa 50 de ani, care preferă anonimatul.
Larry Ong crede că Huaxi “este un sat potemkinian al vremurilor moderne pe care PCC îl întreține pentru a conserva adeziunea (populației) la o ideologie falimentară”.
Iar locuitorii sunt “virtual prizonieri”, arată el.
Aceasta pentru că, dacă aleg să plece, pierd locuința, trebuie să renunțe la acțiunile lor și să rambursezele taxele către colectivitate, subliniază Ong, care face comparația cu o “condamnare la moarte”.
În spatele “utopiei satului comunist model”, Huaxi reprezintă “în realitate la scară mică ceea ce este (în China) regimul PCC” cu clientelismul său, inegalitățile și “ierahia sa socială”, arată el.
Huaxi încarnează “o poveste oribilă de despotism”, cu un secretar al PCC și familia sa a căror “putere necontrolată” a condus la “decizii foarte proaste”, consideră și Valarie Tan.
Dar Partidul nu va lăsa Huaxi să intre în faliment, consideră ea. “Ar fi o pată neagră, mai ales în acest an al centenarului PCC”.
Toate cererile de intervievare a autorităților au fost respinse.