Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a admis, în parte, contestația Alstom la contractul CFR Infrastructură pentru lotul 3 al Magistralei M 100 Craiova – Caransebeș, cel mai mare proiect feroviar lansat în licitație. Lotul 3, Drobeta Turnu Severin – Igiroasa (41 km) are o valoare cuprinsă între 3 și 3,37 miliarde lei (600 milioane de euro) pentru că include execuția tunelului de 6 kilometri lungime de la Balota (județul Mehedinți). Pe acest lot va fi construită și o variantă nouă de traseu care va asigura relația între stațiile Balota, Prunișor și Drobeta Marfă. Între stațiile Prunișor și Drobeta Turnu Severin Est este prevăzută construcția unui tunel de cale ferată dublă, în lungime de 6,1 km. Primul termen stabilit de CFR pentru depunerea ofertelor era 29 mai, prelungit ulterior pentru 3 iulie.
„Admite contestatia in parte si dispune remedierea”, este decizia CNSC.
Tot pe 24 aprilie a depus contestație și constructorul FCC (Spania), dar contestația a fost retrasă.
Contestația Alstom:
Pentru tunelul de 6 km de la Balota, CFR a solicitat „instalații forat cu umbrelă de țevi în tunel (dacă se adoptă soluția tehnică de realizare tunel cu umbrelă de țevi (metoda arcului de susținere) sau instalații TBM (Tunnel Borring Machine) dacă se adoptă soluția tehnică de realizare tunel cu TBM”.
„Principalele obiective preconizate sunt: îmbunătățirea infrastructurii pentru cresterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h; Modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV); Mărirea capacității de tranzit; Asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități; Înlocuire poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor; Reabilitarea/Modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare; Instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R); Reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18‰”, potrivit licitației.
Tunelul de la Balota, unde înălțimea maximă este de 305 metri și o declivitate de 30‰, va fi construit cu două galerii separate prin forare simultană, astfel încât, în caz de incendiu, să poată fi asigurată evacuarea folosind tunelul paralel. Pentru a permite aceste operațiuni de salvare, se vor configura structuri de legătură transversal între cele două tuneluri, la o distanță de aprox. 500 de metri una de alta. În plus, în completare, pentru a asigura o acțiune rapidă a operațiunilor de salvare este planificată construcția a două spații de urgență situate în apropierea celor două intrări Craiova și Caransebeș precum și drumurile de legătură cu rețeaua existentă, arată caietul de sarcini pe care l-a consultat Economedia. Totodată, Tunelul Balota va avea: sistem lumini și comunicare de urgență, sistem de stingere a incendiilor și alimentare cu apă, sistem de ventilație și suprapresiune, sistem de detectare incendii în camere tehnice și pasaje de trecere între tuburile de tunel, sisteme de acces și monitorizare video.
De la Craiova (cota 121 m) linia coboară spre depresiunea Filiași (110 m) de unde începe traversarea dealurilor spre Turnu Severin. Punctul cel mai înalt al liniei este stația Balota, aflată la cota 305 m, de unde linia c.f. coboară și se înscrie pe malul Dunării (cota 54m) cu care merge paralel până la Orșova. Pe tronsonul Craiova – Orșova linia c.f. are o rezistență caracteristică de 32kg/t, declivitatea maximă de 26 mm/m și raze de curbură minime de 170 m între stațiile Simian (Tr. Severin Est) și Balota.