Autostrada Bucureștiului: Aktor crește ușor mobilizarea și ajunge la (doar) 38% execuție pe lotul 3, spune secretarul de stat Scrioșteanu. Contractul va fi reziliat dacă într-o lună nu ajung la 50%, amenință ministrul Grindeanu. CFR, colacul de salvare Aktor

Autostrada București L 3 Aktor API

Lotul 3 al Autostrăzii București Sud a ajuns la (doar) 38%, cu o ușoară creștere a mobilizării constructorului Aktor (Grecia), anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu, după o nouă verificare pe șantier. Pentru a scăpa de rezilierea contractului, peste o lună, la sfârșit de iunie, constructorul ar trebui să ajungă la 50%, conform anunțurilor repetate ale ministrului Sorin Grindeanu, evoluție aproape imposibilă chiar și într-o lună de vară.

Scrioșteanu subliniază cât de importantă este finalizarea lotului dintre Autostrada A1 și Bragadiru (DN 6) pentru ca în primăvara 2024 să poată fi asigurată legătura completă între A1 și A2, între Pitești – București – Constanța pe autostradă completă (n.r de ce nu, în vara anului viitor chiar de la Craiova pe DEx12).

„Pe acest sector de autostradă, stadiul fizic a ajuns la 38%… Spre deosebire de ce am găsit pe șantier la ultima vizită, acum se vede și se simte o ușoară îmbunătățire a mobilizării din partea antreprenorului, în ceea ce privește resursele de lucru (muncitori, utilaje) și sper ca antreprenorul să înțeleagă, într-un final, cât de important este acest lot și să respecte graficul lucrărilor, astfel încât să avem semi-inelul de sud al Autostrăzii Bucureștiului A0 finalizat și dat în trafic cât mai repede. Antreprenorul trebuie să crească, în continuare, mobilizarea în șantier, în toate direcțiile. Voi reveni pe acest șantier de ori câte ori va fi nevoie, în așa fel încât să creștem presiunea asupra acestuia, dar și sprijinul”, a afirmat Ionel Scrioșteanu.

Rezilierea contractelor cu Tirrena Scavi (decizie menținută inclusiv la Curtea de Apel București) trebuie să fie un nou semnal de alarmă pentru toți constructorii care nu respectă graficele. Totuși, „asul” Aktor este contractul în derulare pe magistrala CFR Brașov – Sighișoara, unde luna viitoare ar urma să înceapă forarea tunelurilor de 12 kilometri.

Lotul de mijloc al tronsonului Brașov – Sighișoara include tunelul de la Ormeniș de 7 kilometri (cel mai lung tunel feroviar proiectat), însă progresul pe șantier este de sub 20%, deși ar fi trebuit să fie aproape dublu conform contractului. Pe lângă mobilizarea insuficientă a Asocierii Aktor – Alstom – Arcada, o altă problemă este cauzată de creșterea prețurilor la materialele de construcții, peste ce poate acoperi contractul de 2,7 miliarde lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: