Două locomotive private de marfă s-au lovit frontal pe linia București-Videle-Giurgiu. Unul dintre mecanicii de locomotivă era băut

Accident CFR Giurgiu

Două locomotive private de transport marfă au fost implicate într-o coliziune frontală miercuri, dimineață pe linia CFR București-Videle-Giurgiu, accidentul fiind între stațiile Toporu și Chiriacu, potrivit datelor CFR Infrastructură. Poliția Transporturi Giurgiu a transmis că, unul dintre mecanicii de locomotivă era băut, cu 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cercetările sunt continuate sub coorodonarea unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

,,Două locomotive private s-au ciocnit frontal între  stațiile Toporu și Chiriacu. Conform primelor informații transmise de personalul feroviar ajuns la fața locului, unul dintre mecanici nu a respectat semnalul de oprire din zona stației Toporu, a talonat un macaź și a lovit frontal cealaltă locomotivă, care venea dinspre Giurgiu. Cele două locomotive private sunt avariate, nu sunt deraiate, iar mecanicii au fost transportați la spital. Accidentul feroviar este anchetat de AGIFER, instituție abilitată să stabilească cu exactitate cauzele producerii acestui eveniment feroviar. Din punct de vedere al traficului feroviar de călători, menționez faptul că două trenuri Regio, care circulă pe relația Giurgiu – Videle, sunt staționate în Giurgiu și așteaptă redeschiderea liniei. Estimăm reluarea circulației pe relația Giurgiu – Videle în jurul orei 9.00.” CFR Călători a anulat temporar, trenurile regio 9340 și 9341. Legătura feroviară București-Giurgiu se face deviat, prin Videle din 2005 de la prăbușirea podului peste Argeș de la Grădiștea. Pe Linia București-Giurgiu, PORR lucrează la refacerea podului peste Argeș cu estimarea de reluare a circulației feroviare în august-septembrie, conform contractului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: