Comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean: Peste 50% din schimburile externe ale Ucrainei pe coridoarele solidarităţii sunt prin cluster-ul din România – Dunăre, Portul Constanţa

cereale Sursă Pixabay

Peste 50% din tot ceea ce înseamnă schimburile externe ale Ucrainei pe coridoarele solidarităţii sunt prin cluster-ul din România – Dunăre, Portul Constanţa, a declarat sâmbătă comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

„Este enorm şi arată, de exemplu, contribuţia României în aceste coridoare ale solidarităţii”, a spus ea.

Comisarul european s-a referit astfel la ajutorul dat de România Ucrainei, în criza cerealelor. Potrivit ei, în criza cerealelor, România a aşteptat o soluţie comună şi nu s-a grăbit să ia decizii, aşa cum s-a întâmplat în alte state

„Să ştiţi că România este un partener foarte serios al Uniunii Europene în ceea ce priveşte demersul comun şi solidaritatea şi eforturile pentru a contracara această tensiune de la graniţele Uniunii Europene. A fost, aş spune, impecabilă. De la solidaritatea arătată de simpli cetăţeni români în primele zile ale conflictului, care au mers în graniţă, care au luat acasă refugiaţi ucrainieni, până la, mai recent, cumpănirea cu care România a stat, a discutat şi a aşteptat o soluţie comună la, să spunem, criza cerealelor […] Noi nu putem lăsa fluctuaţiile de piaţă să se transforme într-o chestiune de natură politică între Uniunea Europeană şi Ucraina. Ar fi mai mare păcatul, pentru că această colaborare şi solidaritate s-a exprimat într-un mod foarte solid. România, o dată în plus în această chestiune, a fost cu nume apreciată în cadrul Comisiei Europene. De ce? Pentru că nu a luat măsuri unilaterale. A zis să venim să discutăm şi să vedem ce putem face împreună pentru a minimiza efectele, să spunem, de piaţă într-un anume moment”, a precizat Vălean.

Comisarul european a arătat că valoarea exporturilor UE către Ucraina este mai mare decât din Ucraina către UE.

„Să ştiţi că valoarea per ansamblu a exporturilor Uniunii Europene către Ucraina de la începutul războiului este mai mare decât invers. Asta de ce? Pentru că Ucraina are nevoie de foarte multe produse, le obţinea în alte părţi, acuma le obţine din piaţa europeană, iar ţările de frontieră, România inclusiv, sunt printre principalii beneficiari ai accesului în piaţa asta ucraineană, care este totuşi foarte mare. În general se consideră că noi tot facem favorul Ucrainei. Dar, până la urmă, ca în orice parteneriat sau o relaţie onestă între două entităţi şi în comerţul global internaţional toată lumea beneficiază într-un fel sau altul. Era nevoie de produse. Noi avem o piaţă în plus, de ce nu? ”, a subliniat Adina Vălean.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: