EIT InnoEnergy a lansat Institutul de Competențe, pentru a combate deficitul semnificativ de abilități în tranziția energetică

panouri fotovoltaice solare InnoEnergy Skills Institue lauch Sursa foto: InnoEnergy Skills Institute

EIT InnoEnergy, motorul de inovare pentru energie durabilă susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie, un organism al Uniunii Europene (UE), a anunțat luni lansarea Institutului de Competențe InnoEnergy. Inițiativa, care va oferi niveluri semnificative de formare și dezvoltare pentru industriile care evoluează în concordanță cu tranziția energetică, a apelat la NIIT, o corporație din domeniul dezvoltării talentelor la nivel mondial, pentru a extinde oferta cu scopul de a ajunge la peste 800.000 de lucrători până în 2025.

Institutul de competențe InnoEnergy este o evoluție a Academiei EIT InnoEnergy a Alianței Europene a Bateriilor (EBA), care a înregistrat un mare succes, extinzându-se pentru a include și lanțurile valorice ale hidrogenului verde și ale energiei solare fotovoltaice (PV). Abordarea sa agilă și modulară în materie de formare va oferi cele mai recente tendințe și formare cu ajutorul unor cursuri și programe adaptabile și personalizabile care răspund nevoilor specifice, indiferent de locație, dimensiune sau tehnologie. Un număr mai mare de persoane care beneficiază de cursuri de formare de vârf în industrie este un pas esențial pentru a dota forța de muncă globală cu cunoștințele și expertiza necesare pentru decarbonizarea economiei energetice.

NIIT a fost ales ca partener strategic de servicii de învățare al InnoEnergy Skills Institute, furnizând servicii care includ integrarea, crearea de scenarii de învățare, formarea personalului didactic și asigurarea că sunt luate în considerare particularităților locale de formare. Principalul obiectiv al parteneriatului este de a valorifica prezența și capacitățile NIIT ca lider global în dezvoltarea talentelor pentru a extinde rapid și a crea capitalul uman certificat și cu înaltă calificare, esențial pentru o tranziție rapidă către energia verde.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Tranziția către net zero va necesita recalificarea a până la 18 milioane de lucrători din întreaga lume. De exemplu, între 2015 și 2030, se așteaptă ca numărul locurilor de muncă în domeniul energiei solare fotovoltaice să se cvadrupleze. Având în vedere că anul 2023 marchează Anul European al Competențelor, lansarea coincide cu inițiative guvernamentale mai largi de abordare a preocupărilor din ce în ce mai mari legate de pregătirea forței de muncă pentru viitor.

Oana Penu, director al Institutului de Competențe InnoEnergy, a declarat: „Industriile care au un rol central în tranziția energetică vor înregistra o creștere spectaculoasă a nevoii de noi competențe și expertiză pentru a stimula progresul. De fapt, numai în cazul forței de muncă din domeniul bateriilor, vor apărea peste 700 de noi tipuri de locuri de muncă, pe măsură ce competențele necesare se vor diversifica foarte mult. Prin urmare, nu este o surpriză faptul că 71% dintre directorii executivi menționează deja deficitul de competențe ca fiind cea mai importantă provocare de afaceri. Suntem dedicați să sprijinim inovațiile ecologice ale viitorului și să ne asigurăm că există o forță de muncă calificată pentru a atinge obiectivele climatice.”

Prin intermediul Institutului de competențe InnoEnergy, întreprinderile, universitățile și furnizorii de formare pot beneficia de cursuri susținute de o serie de experți, alianțe și parteneriate sectoriale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: