Marocul rămâne cel mai mare importator de grâu provenind din UE. România, al doilea cel mai mare exportator, după Franța

Grau sursa foto: Pexels

Marocul rămâne cel mai mare importator al grâului provenind din UE din recolta 2022/2023, potrivit unui raport al Comisiei Europene, publicat marți, scrie Menafn, potrivit Rador.

Raportul Comisiei Europene arată că, în primele patru luni ale anului 2023, Marocul a importat peste 4 milioane de tone de grâu, în creștere față de 1,4 milioane de tone în anul anterior.

UE a exportat aproape 16% din recolta sa de grâu în țara din Africa de Nord, până la sfârșitul lunii aprilie 2023, în creștere față de 6,1% în anul precedent.

Algeria a fost al doilea cel mai mare importator de grâu în aceeași perioadă, cu 3,6 milioane de tone, reprezentând 14% din recolta blocului comunitar, se arată în raport.

Pe locul al treilea se află Nigeria, cu 2,2 milioane de tone de grâu, apoi Egiptul cu 1,6 milioane de tone.

Raportul mai arată că Franța a rămas cel mai mare exportator de grâu moale din UE în acest sezon, cu 9,16 milioane de tone, urmată de România cu 3,49 milioane, Germania cu 3,12 milioane, Polonia cu 2,54 milioane și Lituania cu 2,26 milioane.

În sezonul agricol 2022/2023, Marocul a devenit cel mai mare importator de grâu din Uniunea Europeană.

Acest lucru se datorează faptului că Marocul a cunoscut o scădere bruscă a aprovizionării cu grâu din Europa de Est și a suferit de o secetă severă în 2022, care a devastat producția agricolă a țării.

Seceta din 2022 a fost cea mai gravă care a lovit țara în peste treizeci de ani și a dus la o pierdere de 70% a producției anuale de culturi agricole. Având în vedere că cerealele, în special grâul, sunt un element de bază pentru marocani, seceta nu a făcut decât să aprofundeze dependența țării de importurile de grâu.

În primele opt luni ale anului 2022, importurile de grâu au crescut la 18,8 miliarde dirhami marocani (MAD) (1,7 miliarde USD), aproape dublu față de suma de 9,2 miliarde MAD (842 milioane USD) înregistrată în aceeași perioadă din 2021.

Creșterea bruscă a importurilor evidențiază impactul devastator al secetei asupra sectorului agricol al țării și subliniază necesitatea urgentă a Marocului de a-și diversifica sursele de aprovizionare cu alimente.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.