VIDEO Autostrada Bucureștiului: UMB lucrează la pasajul peste Autostrada A3 București – Ploiești. Sensul Ploiești – București de pe A 3 se închide pentru două luni, iar șoferii vor fi deviați pe sensul opus

Autostrada București Lot 2 UMB

Lucrările pe care le face UMB pe Lotul 2 al Autostrăzii A0 București Nord resistematizează circulația și pe Autostrada A3 București – Ploiești. De miercuri, 3 mai, pentru aproximativ două luni, sensul Ploiești – București al Autostrăzii A3 se închide între kilometrii 19 și 18 pentru execuția nodului rutier de la intersecția cu A0 Nord (lotul 2 UMB), iar șoferii care vin pe A3 dinspre Ploiești către București vor fi deviați pe Calea I a sensului București – Ploiești, a transmis CNAIR.

„Atenție! Din această seară se închide traficul rutier pe A3, calea II (sensul Ploiești – București), sectorul cuprins între km. 19+300 – km. 18+700! Restricția este instituită în vederea execuției lucrărilor de racordare a bretelelor nodului rutier la A3 și montarea tablierului metalic pe pasajul A0. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 60 de zile, în această perioadă traficul rutier fiind deviat pe calea I (sensul București – Ploiești). Pe sectorul unde va fi deviat traficul, calea I (sensul București – Ploiești), viteza de circulație va fi limitată la 40 km/h”, arată CNAIR.

Imagini din dronă de pe Lotul 2 al Autostrăzii București Nord au fost publicate recent de Asociația Construim România:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

UMB va termina în august, cu un an înainte de termenul din contract, lotul 2 al Autostrăzii A0 București Nord, anunțat pe 11 aprilie, după o verificare pe șantier, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Lucrările au început oficial în august 2022, iar după un an pe șantier se vor putea deschide toți cei 19 kilometri dintre DN 1 Corbeanca și Afumați cu o condiție: descărcare provizorie în DN 2, nodul rutier fiind prevăzut pe Lotul 3 unde de-abia s-a semnat contractul cu un constructor din China.

„Aici s-a dat ordin de începere în 16 august anul trecut, zilele de lucru efectiv sunt 96-97 exceptând zilele de ploaie și sărbătoare și suntem la un progres de 51-52% extraordinar. Termenul de finalizare este în vara anului viitor, dar după discuțiile cu constructorul și cu colegii mei de la CNAIR vom deschide probabil în această vară în luna august, cu aproape un an înainte de termen. Sunt 19 kilometri între DN 1 și DN 2, iar la nivel de CNAIR vom avea o discuție pentru a face descărcarea în DN 2 nu la Ștefănești pentru a putea deschide toată autostrada. În 3-4 luni vor termina”, a declarat Sorin Grindeanu.

Pentru Lotul 1 între A1 și DN 1 rămas fără contract semnat,  Pizzarotti și Intrakat au depus contestații la CNSC.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: