Autostrada Moldovei: Grindeanu, critici la adresa CNAIR care a acceptat un Studiu de Fezabilitate făcut „din birou”. Întârzierea constructorilor de pe primele două loturi pusă pe seama problemelor din teren

Autostrada Ploiești Buzău Lot 2

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a criticat Compania de Drumuri care a acceptat și plătit Studii de Fezabilitate și Proiecte Tehnice făcute „din birou” și nu din teren pentru primele loturi ale Autostrăzii Moldovei, Ploiești – Pașcani. Grindeanu a respins criticile Asociației Pro Infrastructură (API) care a arătat în ultimele zile întârzieri semnificative, lipsă de mobilizare și tronsoane cu bălării și cereale pe loturile Pizzarotti – Retter și Trace – Coni și a pus problemele din teren pe seama studiilor prost făcute care au dus la probleme legate de gropile de împrumut și pânza de apă freatică la doar 70 de centimetri adâncime (n.r ambii constructori au avut și situri arheologice care au întârziat lucrările pe șantier).  Consitrans este firma de proiectare care a realizat documentația tehnică, iar același proiectant are contracte mari precum Ploiești – Brașov sau Autostrada Târgu Neamț – Iași.

Ministrul Transporturilor a făcut precizările despre Autostrada Moldovei și în contextul anunțului făcut de Marcel Ciolacu la Antena 3 privind inaugurarea întregii autostrăzi a Moldovei în 2024.

„Am dubii cu specialiștii de la API, pe lotul 2 cât și pe lotul 1 de la Ploiești la Buzău, a existat și există o problemă cu gropile de împrumut. Trebuie să fie puse la dispoziție și alte gropi față de cele existente, problema va fi depășită. Nu e o întârziere, am fost acolo pe lotul 2…e mobilizare și la constructorul român și la cel bulgar, dar orice întârziere va fi penalizată de CNAIR. Și mai vreau să transmit ceva : am cerut celor de la CNAIR să nu mai treacă așa ușor peste anumite greșeli făcute de proiectanți, nu e o eroare a CNAIR, e o greșeală care vine din zona de proiectare și studii de fezabilitate. Nu a fost o muncă patriotică, ci a fost plătită, iar aceste greșeli vor trebui să fie îndreptate și să plătească cei care au greșit”, a declarat Sorin Grindeanu

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Pentru ca întreaga Autostradă a Moldovei să fie deschisă în decembrie 2024 ar trebui ca cel puțin trei condiții să fie îndeplinite cumulativ:

1. Constructorii primelor două loturi, de la Ploiești la Pietroasele (49 km) să crească mobilizarea. După 7-8 luni cu șantier, stadiul fizic este de doar 10%, respectiv 15%. Asociația Pro Infrastructură estimează că, în aceste condiții cu probleme din cauza Studiului de Fezabilitate prost făcut (pânza de apă freatică la doar 70 cm) și cu o mobilizare total insuficientă, loturile s-ar putea deschide de-abia în decembrie 2024 și nu aprilie, conform termenului.

2. Semnarea imediată a contractului pentru Lotul 3 Pietroasele – Buzău (14 km). Lotul câștigat de Nurol nu are nici acum contract semnat, iar la Curtea de Apel București, Danlin are termen pentru contestație 12 maiFără lotul 3 terminat nu se poate asigura legătura între Lotul 2 Mizil – Pietroasele (Trace – Coni) și Lotul 4 (unde lucrează UMB).

3. Toate cele șase loturi dintre Focșani, Bacău și Pașcani (173 km) unde lucrează UMB să fie terminate într-un an și jumătate față de doi ani și jumătate (30 de luni) termenele din contract. Nu este chiar imposibil, dar este extrem de dificil chiar și pentru constructorul UMB care a mai finalizat lucrări înainte de termen. Pe primul lot al secțiunii Bacău – Pașcani, constructorul a început luna trecută lucrările pregătitoare (detalii aici). Totuși, de această dată, pe lângă cei 250 de kilometri în lucru pe Autostrada Moldovei, UMB trebuie să înceapă șantiere noi pe A1 Lugoj – Deva, pe Autostrada A0 Nord (lot 4 Cernica) sau Centura Galați (30 km) și are oferte depuse pe Centura Timișoara și Lotul 3 Autostrada Unirii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. S-au dat la bulgari si Pizzaroti aceste loturi simple care tin de ABC-ul construirii de autostrada.
    Contracte date functie de cașcaval!
    Sunt amărâții ăștia capabili sa faca autostrada?
    La câmpie?
    Vai de capul vostru de incompetenti!
    România Eșuată cu Șpaga dată!😶

    • Nu înțeleg în ce lume trăim cred ca ar trebui schimbat sistemul de licitații ar trebui sa fie invitați toți participanții. Sa se liciteze deschis și când se adjudeca sa se și încheie contractul. Fără contestații. Cu grafice de lucru. Cu durata de timp. În caz de nerespectate termenul dacă sunt întârzieri la doua termene reziliat și reluat un nou contract cu al doilea… Asa cred ca e o soluție

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.