BCE susține modificarea regulilor fiscale ale UE propusă de Comisia Europeană. Fiecare țară ar urma să aibă traiectorie individuală pentru reducerea datoriilor

crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay Sursă foto: Pixabay

Banca Centrală Europeană şi-a exprimat, vineri, sprijinul iniţial pentru modificarea regulilor fiscale ale UE propusă de Comisia Europeană, care ar da fiecărei ţări o traiectorie individuală pentru reducerea datoriilor, ar consolida responsabilitatea şi ar oferi stimulente pentru investiţii, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Luând cuvântul la finalul unei reuniuni cu miniştrii de Finanţe din zona euro, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a spus că este important ca noile reguli să fie în vigoare până la finele anului, pentru a le înlocui pe cele existente fără o perioadă de incertitudine.

Executivul comunitar a propus miercuri ca guvernele să aibă la dispoziţie patru ani pentru a se asigura că datoria publică scadă în conformitate cu o ţintă negociată individual şi că rămâne pe o traiectorie descendentă timp de un deceniu, fără măsuri suplimentare. Însă această propunere a generat imediat critici din partea Germaniei, cea mai mare economie europeană, care vrea o ţintă de reducere anuală a datoriei cu cel puţin 1% din PIB pentru toate cele 27 de state membre UE.

În condiţiile în care datoriile statelor membre variază de la peste 170% din PIB în Grecia şi până la 22% din PIB în Bulgaria, Comisia Europeană vrea să treacă de la regulile actuale care sunt aceleaşi pentru toţi, şi care prevăd o reducerea anuală a datoriilor cu 1/20 din excesul de peste 60% din PIB, la traiectorii individuale pentru reducerea datoriei.

Preşedintele BCE s-a declarat de partea Comisiei.

“Este clar că ţările se confruntă cu provocări diferite de care trebuie ţinut cont în cadrul comun UE pentru guvernanţă economică”, a spus Christine Lagarde. Potrivit preşedintelui BCE, din perspectiva politicii monetare, este important ca regulile modificate să asigure o reducere realistă, graduală şi susţinută a datoriei publice care să limiteze diferenţele existente între nivelele de îndatorare ale celor 27 de state membre. “Aceasta va contribui la reducerea incertitudinii şi la ancorarea aşteptărilor pieţei cu privire la situaţia datoriei statelor membre pe termen mediu”, a apreciat Christine Lagarde.

Propunerea CE va fi discutată de guvernele UE şi negociată cu Parlame

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.