Modernizarea liniei de tren Craiova – Caransebeș: CFR Infrastructură a transmis către SEAP contractele pentru ultimele trei loturi. Peste 4 miliarde lei pentru reabilitarea a 100 de kilometri de linie veche

Tunel Feroviar Fenes M 100

CFR Infrastructură a transmis spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice contractele pentru modernizarea ultimelor trei loturi ale secțiunii Craiova – Caransebeș, parte a Magistralei 100 București – Timișoara. Cele trei loturi dintre Drobeta Turnu Severin, Băile Herculane și Caransebeș au o lungime de 100 km, iar valoarea estimată este de 4,2 miliarde lei, a transmis miercuri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Primele trei loturi ale secțiunii Craiova – Caransebeș sunt lansate în SEAP și au contestații la CNSC de la Alstom, Arcada și FCC, după cum Economedia a transmis aici.

Pentru toate cele trei loturi etapa de proiectare durează 12 luni, dar execuția între 48 și 60 de luni în funcție de lungime.

„Pas important pentru reabilitarea a peste 100 km.de cale ferată pe tronsonul Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș!

CFR SA a transmis astăzi, în SEAP, spre validare documentațiile pentru contractele de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare a ultimelor 3 Loturi ale acestui tronson, cu o valoare totală de 4,25 miliarde de lei (fără TVA).

Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane) are o lungime de 41,61 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA): proiectarea va dura 12 luni, execuția 60 de luni.

Lotul 5 (Băile Herculane – Poarta) – cu o lungime de 32,637 km și o valoare estimată de 1,45 miliarde de lei (fără TVA): proiectarea va dura 12 luni, execuția 48 de luni.

Lotul 6 (Poarta – Caransebeș) – o lungime de 37,160 km și o valoare estimată de 1,33 miliarde de lei (fără TVA): proiectarea va dura 12 luni, execuția 60 de luni. Linia de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș (225,28 km) se află pe Coridorul Orient – Est Mediteranean și beneficiază de cea mai mare finanțare prin Programul de Transport: 12,49 miliarde de lei, fără TVA”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Secțiunea de cale ferată Craiova – Caransebeș are o lungime de 226 km, fiind linie CF electrificată pe toată distanța, linie dublă electrificată Craiova – Strehaia (60km) și linie simplă electrificată Strehaia – Caransebeș (174km). Pe această linie CF circulă atât trenuri de călători cât și trenuri de marfă, în prezent fiind existente 32 puncte de secționare. Sistemul de semnalizare este semi-automat între stații și electro-mecanic în stații, toate mecanismele căii ferate (semnale, treceri la nivel și aparate de cale) fiind comandate și controlate prin mecanismele existente.
Linia de cale ferată Pitești – Craiova – Vârciorova – Orșova – Caransebeș – Timișoara a fost construită între anii 1868 – 1879 că urmare a insistenței deosebite a României de a impune realizarea legăturii feroviare cu Banatul aflat sub administrația Austro-Ungară prin punctul de
frontieră Vârciorova. Linia de cale ferată Craiova – Vârciorova în lungime de 130 km a fost construită între anii 1868-1875. Linia de cale ferată Caransebeș – Orșova, în lungime de 89 km a fost construită între anii 1874- 1878. După aproape un an se finalizează și tronsonul cf dintre Vârciorova și Orșova, în lungime de 4 km. În această perioadă transbordarea mărfurilor și călătorilor s-a făcut cu mijloace avute la dispoziție. (Date din Monografii). Calea ferată Timișoara – Caransebeș – Vârciorova în lungime de 191 km a fost exploatată de Societatea privilegiată a Cailor Ferate Austriece până în anul 1891 când linia CF a fost naționalizată de statul ungar și trecută în proprietatea MAV – Căile Ferate Ungare de Stat. După 1 decembrie 1918 se încep negocierile privind preluarea liniei c.f. de către Statul Român, și prin efectul prevederilor Tratatului de la Trianon la 21 septembrie 1920 linia Timișoara – Vârciorova trece în proprietatea Statului Român, potrivit Studiului de Fezabilitate realizat de Asocierea Italferr S.P.A. – S.C. ISPCF S.A. – S.C. Italrom Inginerie International SRL.

De-a lungul liniei Craiova – Caransebeș sunt prezente mai multe tuneluri cu linie simplă, situate la pozițiile km date mai jos, cu informații despre anul de construcție:
1. Tunel MOȘU  km. 375+210 ÷ 375+360; L= 150,00 m; (Anul de construcție: 1967).
2. Tunel BABA  km. 376+138 ÷ 376+221; L= 83,00 m; (Anul de construcție: 1967).
3. Tunel VIR  km. 377+332 ÷ 377+425; L= 93,00 m; (Anul de construcție: 1967).
4. Tunel VÎRCIOROVA  km. 379+515 ÷ 379+607; L=92,00 m (Anul de constr.: 1967).
5. Tunel BAHNA  km. 381+737 ÷ 381+852; L= 115,00 m (Anul de construcție: 1967).
6. Tunel ALION  km. 385+667 ÷ 385+866; L= 199,00 m (Anul de construcție: 1967).
7. Tunel TUFARI  km. 388+574 ÷ 388+973; L= 399,00 m (Anul de construcție: 1967).
8. Tunel RACHITOBERG. km 413+355 ÷ 413+851; L= 496,00 m (Anul de con.: 1970).
9. Tunel POARTA km. 436+168 ÷ 437+035; L= 867,00 m (Anul de construcție: 1970).
10. Tunel FENES km. 446+709 ÷ 447+980; L= 271,00 m (Anul de construcție: 1878).
11. Tunel TAMPA  km. 450+895÷ 451+163; L= 268,00 m (Anul de construcție: 1878).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: