Angajații de la șantierul naval Damen Shipyards Mangalia, amenințați de concedieri colective, protestează la Ministerul Economiei

damen santier naval Mangalia Sursa foto: Damen.com

Angajaţi de la Şantierului naval Damen Shipyards Mangalia, membri ai Blocului Naţional Sindical (BNS), protestează vineri în faţa sediului Ministerului Economiei, deoarece au fost informaţi că vor exista concedieri colective, 228 de persoane urmând să-şi piardă locul de muncă, transmite Agerpres.

“Protestăm deoarece am primit asigurări constante din partea autorităţilor române că nu vor exista concedieri colective în cadrul şantierului naval Damen Shipyards Mangalia, însă, cu toate acestea, am fost informaţi că 228 de persoane îşi vor pierde locul de muncă. Protestăm pentru că sunt preferaţi subcontractorii, iar proprii salariaţi sunt disponibilizaţi. Această situaţie trebuie interpretată în condiţiile în care acţionarul majoritar, statul român, s-a angajat să protejeze interesul naţional şi forţa de muncă înalt calificată existentă în cadrul companiei ori în acest moment interpretăm că sunt preferaţi lucrători din Vietnam şi de la Galaţi”, se menţionează într-un comunicat de presă al BNS.

De asemenea, reprezentanţii BNS susţin că protestează pentru că angajamentele asumate de acţionari nu au fost respectate, numărul comenzilor este foarte redus, iar obiectivele cu privire la creşterea semnificativă a numărului de angajaţi au ca finalitate concedieri colective.

“Protestăm pentru că managementul şantierului nu fructifică avantajele competitive de care dispune şantierul naval din Mangalia în condiţiile în care în anii anteriori acesta era lider la nivelul Uniunii Europene pe segmentul de nave comerciale astfel că de la 10 nave pe an, în momentul de faţă nu mai sunt livrate nici măcar 3 nave pe an. Protestăm pentru că în momentul de faţă şantierului naval Damen Shipyards Mangalia i se aplică prevederile Ordonanţei nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare situaţie care afectează semnificativ negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate”, se mai spune în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor BNS, numărul salariaţilor a scăzut constant, în momentul de faţă ajungând la 1.935 de persoane.

“Scăderea încrederii în viitorul şantierului, nivelul salarial redus, deloc competitiv în comparaţie cu alte şantiere navale din Europa au constituit motivaţii puternice pentru salariaţii din Damen Shipyards Mangalia care, săturaţi să mai aştepte, şi-au căutat viitorul în alte părţi sau au incetat activitatea.”, se mai spune în comunicat.

De asemenea, potrivit BNS, pe platforma societăţii îşi desfăşoară activitatea un număr de aproximativ 500 de salariaţi ai firmelor subcontractoare cât şi aproximativ 270 de salariaţi delegaţi de la Damen Galaţi.

Şantierul naval Damen Shipyards Mangalia are ca acţionar majoritar statul român, iar managementului acestuia este delegat acţionarului minoritar în baza unui contract de management.

“Este mai mult decât evident că şantierul naval Damen Shipyards Mangalia nu se îndreaptă către o direcţie benefică atât pentru salariaţi cât şi pentru statul român. Nu putem trece cu vederea faptul că statul român, prin intenţia de a concedia colectiv o parte din salariaţii din şantierul naval Damen Shipyards Mangalia, contravine propriilor principii asumate în contractul de management respectiv protejarea interesului naţional şi forţa de muncă înalt calificată. Nivelul salarial redus, scăderea continuă a numărului de salariaţi şi a cifrei de afaceri, respectiv a numărului de comenzi reprezintă dovezi clare şi concrete care justifică dezinteresul statului român (acţionarul majoritar) cu privire la viitorul şantierului naval din Mangalia pe de o parte dar şi pentru comunitatea din Mangalia deoarece aceasta se bazează semnificativ pe viitorul şantierului naval Damen Shipyards Mangalia”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii BNS solicită adoptarea unor măsuri de evitare a restructurării forţei de muncă din cadrul şantierului naval Damen Shipyards Mangalia, precum şi acordarea unei priorităţi semnificative propriilor salariaţi şi reducerea lucrului cu entităţile subcontractoare.

Totodată, reprezentanţii BNS solicită implicarea acţionarilor societăţii Damen Shipyards Mangalia pentru contractarea de noi comenzi de construcţii de nave, reparaţii, reconversii nave pentru asigurarea frontului de lucru corespunzător capacităţii de producţie de care beneficiază şantierului naval din Mangalia.

Aceştia mai solicită reducerea fiscalităţii la nivelul sectorului construcţii nave în vederea asigurării unui nivel de competitivitate adecvat realităţilor pieţei globale dar şi a unei rezilienţe conforme cu provocările societale viitoare, precum şi respectarea obiectivelor regăsite la nivelul contractului de management precum şi a planurilor operaţionale agreate. “Mai exact facem referire la angajamentul cu privire la atingerea numărului de 3.000 de salariaţi în cadrul Damen Shipyards Mangalia.”, susţin reprezentanţii BNS.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: