Centurile Comarnic și Bușteni: Ministerul Transporturilor avizat proiectele de un miliard de lei și la trimite Guvernului spre aprobare. Consiliul Județean Prahova urmează să anunțe câștigătorii licitațiilor

Modificare importantă licitație centura Bușteni Azuga prețul ofertei 40 % Licitație centura Bușteni Azuga

Ministerul Transporturilor a avizat indicatorii tehnico-economici pentru centurile Comarnic și Bușteni și trimite cele două proiecte Executivului pentru aprobarea Hotărârii de Guvern. Centurile Comarnic și Bușteni costă aproximativ un miliard de lei, iar Consiliul Județean Prahova evaluează ofertele primite de la constructori din România și Turcia. CJ Prahova a lansat licitațiile cu clauză suspensivă, deci semnarea contractelor se poate face doar după ce este asigurată finanțarea de la Ministerul Transporturilor, finanțare condiționată de actul normativ pe care îl va emite Guvernul (Hotărârea de Guvern). În lipsa Autostrăzii Ploiești – Brașov, Centurile Comarnic și Bușteni și Drumul Județean pe Valea Doftanei sunt proiecte care ar trebui să contribuie la fluidizarea circulației pe DN 1 Comarnic – Predeal.

Pentru Centura Bușteni – Azuga, Ministerul Transporturilor a avizat un cost total de 838 milioane lei, din care 694 milioane pentru lucrări. Centura cu o singură bandă/sens are o lungime de 9,4 kilometri, iar ofertele au fost depuse de Coni – Trace (România – Bulgaria) și Ozaltin (Turcia). Termenul de realizare este de 36 luni (6 proiectare și 30 execuție).

Centura Comarnic are un cost total estimat de 341 milioane lei (286 miliaone pentru execuție), lungimea este de 5,8 kilometri, iar ofertele au venit de la Coni – Trace și Frasinul. Termenul de realizare este de 23 luni (3 luni proictare și 20 luni execuție).

Centura Bușteni – Azuga va avea un tunel cu o lungime de 90 de metri care subtraversează oblic DN 1 și Magistrala CFR București – Brașov, dar și un semitunel cu o lungime de 200 de metri, parțial îngropat la intrare în Azuga, cele două lucrări de artă fiind printre cele mai dificile de pe traseul complet de 9 kilometri prevăzut pentru șoseaua care va funcționa ca o centură a celor două stațiuni, după cum a explicat Economedia. Traseul propus pentru drumul de descărcare are o lungime totală de 9,434 km și este structurat astfel:

– Tronson I: km 0+000 (intersecţie cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia şi Poiana Ţapului – DN 1, km 127+600) – km 1+600, lungime 1,60 km (extravilan);

– Tronson II: km 1+630 (ieşire din DN 1, km 128+300 prin dreapta) – km 6+760 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta), lungime 5,13 km (intravilan Buşteni);

– Tronson III: începe la intersecţia cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Buşteni şi Azuga – DN 1, km 133+550 prin dreapta, lungime 0,52 km (extravilan);

– Tronson IV: km 7+250 (ieşire din DN 1, km 134+050 prin dreapta) – km 9+434 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta).

Lucrări de artă prevăzute: pasaj peste râul Prahova şi CF km. 1+835 ÷ 2+445; pod peste râul Prahova la km. 2+665; pod peste râul Prahova la km. 2+955; pod peste pârâul Jepilor la km. 3+825; pod peste râul Prahova la km 4+195; subtraversare strada Zamora km 4+685; pod peste râul Prahova la km 5+495; viaduct km 5+955; pod peste râul Prahova la km. 7+165; subtraversare DN 1 și CF km 7+480 ÷ 7+530; pod peste râul Prahova la km 8+095; pod peste râul Prahova la km 8+255; pod peste râul Prahova la km 8+375; pod peste râul Prahova la km 8+515; pod peste râul Prahova la km 8+605; semitunel km 8+935÷9+075; pasaj peste râul Prahova şi CF km 9+085 ÷ 9+310″ -Nota de Fundamentare.

Memoriul tehnic pe care l-a realizat proiectantul Irimat propune 10 poduri peste râul Prahova, un pod peste pârâul Jepilor, câte două pasaje peste râul Prahova și Calea Ferată (Magistrala 300) și două subtraversări: strada Zamorei și DN 1 – CF București – Brașov. De asemenea, la km 9 al centurii, la Azuga, va fi realizat un semitunel. Viteza de proiectare a drumului, specific pentru clasa III și zona de munte este de 60 km/h.

Tunel Centura Bușteni – Azuga:

Și Centura Comarnic va avea finanțare europeană nerambursabilă de la Ministerul Transporturilor prin Programul Transport (POT). „Documentația tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții ”Acces Rutier Complementar Descărcare A3 Comarnic”, județul Prahova, a fost avizată în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe cu Avizul nr.11 din 21.03.2023. Au fost aprobați următorii indicatori tehnico-economici: lungime drum 5,845 km, lățime platformă drum 8,50-9,00 m, structuri (poduri/pasaje) 4 buc., amenajare intersecții la nivel 15 buc. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) 341.383 mii lei, din care construcții + montaj (inclusiv TVA) 286.717 mii lei. Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, arată Nota de Fundamentare.

Traseu Centura Comarnic:

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ha,ha,!
    Face centuri CJ. Ph?
    Vai mama lor de incompetenti!
    Va dura 10 ani!
    Nu au fost in stare sa faca centura la Mizil si vor sa faca la la Comarnic?
    Râsu curcilor cu șpăgarii ăștia din CJ Ph!
    Au facut tam, tam cu Drumul Îndelung si de Nerealizat Campina-Sacele!
    Tam , tam la Buda la traversarea DN 1 cu păsărica simpla de traversare.
    Din Campina la Brebu-Valea Doftanei mergi pe drumuri din 1950.
    Daca zic ca Ploiesti-ul nu e legat cu sosele sau piste bike de parcurile sau padurile din jur.
    Despre ce vorbim :
    Despre armata de papagali din CJ Ph care nu fac nimic!
    😫😫😫😫
    O sa faca fraierii centurile astea?
    Ha,ha!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.