Călătorii vor primi despăgubiri pentru trenurile întârziate de-abia în 2030 (Proiect la Ministerul Transporturilor)

tren cfr calatori

Operatorii de transport feroviar de călători vor acorda despăgubiri pentru trenurile întârziate de-abia din 2030 și nu din 7 iunie 2023 conform Regulamentului European 782/2021 care intră în vigoare la începutul verii, potrivit unui Proiect de Hotărâre de Guvern.

Regulamentul 782/2021 prevede despăgubiri la trenurile care întârzie mai mult de 60 de minute, situație des întâlnită pe rețeaua feroviară din România, o problemă majoră cauzată atât de liniile neîntreținute și nemodernizate, dar și de materialul rulant învechit (40-50 de ani la locomotive și vagoane).

Pentru că acordarea despăgubirilor ar fi dus la ,,pagube financiare semnificative operatorilor feroviari”, iar neîndeplinirea Regulamentului atrage procedura de infrigement, Ministerul Transporturilor propune Guvernului o derogare de la aplicarea acestuia până în 2030 : ,,Acordarea acestor derogări este imperios necesară devenind foarte dificil de asigurat nivelul de regularitate impus de prevederile Regulamentului (CE) nr. 782/2021, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari. În plus, acordarea acestor derogări este necesară și datorită faptului că Regulamentul prevede acordarea de despăgubiri inclusiv ca urmare a unor factori care nu pot fi controlați de către operatorii feroviari, cum ar fi: acțiunile sau omisiunile altor întreprinderi care utilizează aceeași infrastructură feroviară, greve, precum și acțiunile sau omisiunile administratorilor de infrastructură și ale gestionarilor de gară…/Până la 7 iunie 2030, statele membre pot să prevadă că articolul 10 nu se aplică în cazul în care nu este fezabil din punct de vedere tehnic ca un administrator de infrastructură să comunice informații în timp real în sensul articolului 10 alineatul (1) oricărei întreprinderi feroviare, oricărui vânzător de legitimații de transport, operator de turism sau gestionar de gară. Cel puțin la fiecare doi ani, statele membre reevaluează măsura în care comunicarea acestor informații este fezabilă din punct de vedere tehnic”

Ce prevede Regulamentul 782/2021 pentru despăgubirea călătorilor : 

,,Atunci când se poate prevedea, în mod rezonabil, fie la plecare, fie în cazul pierderii unei legături sau al unei anulări, că sosirea la destinația finală prevăzută în contractul de transport se va efectua cu o întârziere de 60 de minute sau mai mult, întreprinderea feroviară care exploatează serviciul întârziat sau anulat oferă imediat călătorului posibilitatea de a alege una dintre următoarele opțiuni și întreprinde demersurile necesare în acest sens:

-rambursarea costului total al legitimației de transport, în condițiile de achiziție a acesteia, pentru partea sau părțile de călătorie care nu au fost efectuate și pentru partea sau părțile care au fost deja efectuate, în cazul în care călătoria devine inutilă în raport cu planul de călătorie inițial al călătorului, însoțită de asigurarea, în cazul în care este nevoie, a transportului de întoarcere la punctul inițial de plecare în cel mai scurt timp posibil;

-continuarea călătoriei sau redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, în cel mai scurt timp posibil;

-continuarea călătoriei sau redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală la o dată ulterioară, la alegerea călătorului.

Fără a pierde dreptul la transport, un călător are dreptul să-i fie acordată de către întreprinderea feroviară o despăgubire pentru întârziere, în cazul în care se confruntă cu o întârziere între locul de plecare și cel de destinație finală menționate pe legitimația de transport sau pe biletul direct, pentru care costul nu a fost rambursat în conformitate cu articolul 18. Despăgubirea minimă pentru întârziere se stabilește după cum urmează:

– 25 % din prețul legitimației de transport pentru o întârziere între 60 și 119 minute;

– 50 % din prețul legitimației de transport pentru o întârziere de 120 de minute sau mai mult.

Călătorii nu au dreptul la nicio despăgubire în cazul în care sunt informați cu privire la întârziere înainte de achiziționarea legitimației de transport sau dacă întârzierea care se datorează redirecționării sau continuării călătoriei la bordul unui alt tren nu depășește 60 de minute.O întreprindere feroviară nu este obligată să plătească despăgubiri dacă poate dovedi că întârzierea, pierderea legăturii sau anularea a fost cauzată direct de, sau este indisolubil legată de : circumstanțe extraordinare independente de exploatarea feroviară, precum condițiile meteorologice extreme, dezastrele naturale majore sau crizele majore în domeniul sănătății publice, pe care întreprinderea feroviară, în ciuda efectuării demersurilor impuse de circumstanțele specifice ale cazului, nu le-a putut evita și ale căror consecințe nu le-a putut preîntâmpina.

Ce despăgubiri acordă CFR Călători în caz de anulare sau efectuarea parțială a rutei citiți aici

La 300 de kilometri parcurși, un tren de călători avea în 2022 o întârziere de peste 10 minute, în timp ce în 2021 avea 2,7 minute. Din cele 3,48 minute întârziate pe 100 de kilometri, CFR SA este responsabilă pentru o întârziere de 1,22 minute, inclusiv din cauza lucrărilor cu terți, arăta un raport CFR Infrastructură citat de Club Feroviar.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: