Ammar Al Khudairi, preşedintele Saudi National Bank, cel mai mare acţionar al Credit Suisse Group AG, ale cărui recente comentarii au provocat declinul semnificativ al acţiunilor grupului bancar elveţian, a demisionat, transmit Reuters şi Bloomberg, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

El va fi înlocuit de directorul general al Saudi National Bank, Saeed Mohammed Al Ghamdi, conform unui comunicat publicat luni de Banca Naţională din Arabia Saudită. Instituţia a devenit anul trecut cel mai mare acţionar la Credit Suisse, după ce a preluat o participaţie de 9,9% la banca elveţiană pentru 1,4 miliarde de franci. Între timp, valoarea acestei participaţii s-a redus cu peste 500 de milioane de franci.

Luna aceasta, Ammar Al Khudairi a exclus posibilitatea unor noi investiţii în Credit Suisse, susţinând că o participaţie mai mare ar însemna noi obstacole de reglementare. Apoi, acţiunile grupului bancar elveţian au scăzut la un nivel record iar turbulenţele s-au extins pe plan global.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Rivala UBS Group AG a acceptat să cumpere pentru trei miliarde de franci (3,3 miliarde de dolari) Credit Suisse pentru a restabili încrederea, într-o tranzacţie sprijinită de Banca Naţională a Elveţiei şi Guvernul de la Berna.