VIDEO Au început asfaltările pe Podul de la Brăila. CNAIR va termina un pod „muzeu” pentru că drumurile de legătură sunt la doar 60%

Pod Brăila asfaltări

Au început primele lucrări de asfaltare pe podul de la Brăila, pod ajuns la aproximativ 93% stadiu fizic de execuție, a anunțat joi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu. Chiar dacă WeBuild finalizează așternerea covoarelor asfaltice pe podul cu o lungime de 2 kilometri, al treilea pod suspendat ca lungime din Europa nu poate fi deschis circulației pentru că drumurile de legătură sunt la doar 60% execuție, deci CNAIR se îndreaptă spre scenariul „podului muzeu”.

Estimările oficiale arată că Podul de la Brăila ar putea să fie deschis în mai-iunie 2023 pe varianta Măcin respectiv în august-septembrie pe varianta Jijila. Stadiul fizic de execuție pentru Pod și Drumuri de Legătură este de 85%, potrivit raportării oficiale a CNAIR. Pentru legătura cu Drumul Expres Brăila – Galați, UMB a reluat lucrările pe șantierul ajuns la 30%, dar șansele de finalizare în decembrie 2023 sunt destul de mici (detalii despre DEx 6, aici).

Asfaltarea se desfășoară cu două truse de lucru, a transmis Scrioșteanu.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Asfalt pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați-Tulcea. Așa cum spuneam la ultima vizită pe șantierul podului suspendat de la Brăila/Galați – Tulcea, am intrat în ultima etapă de execuție a lucrărilor.

Astăzi a început așternerea primului strat de asfalt pe podul suspendat;
În acest sens, 2 eșaloane de așternere asfalt acționează simultan”, a transmis el.
Imagini cu lucrările de asfaltare au fost publicate pe Canalul YouTube „Raducu P Drum”:

Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019. Investiția de aproximativ 500 milioane euro presupune și amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Veșnicul secretar de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu livreaza procenti de realizare!
    Lunar!
    Nu tin nici de foame , nici de sete!
    Ar fi excelent daca Podul ar fi functional in 2024!
    Su am cunoaste vinovatii, cu nume si prenume, de nerealizarea lucrarii!😫

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.