„Autostrada Ford”: CNAIR relansează licitația pentru primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești. Termen „generos” de 18 luni pentru a finaliza lucrările oprite la aproape 60%

Drum Expres Lot 2 viteza 120 Sursa CNAIR

Compania de Drumuri relansează licitația pentru primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești, un șantier rămas la 57% după rezilierea contractului cu Tirrena Scavi în decembrie 2022. Termenul pentru noul constructor este „generos”, de 18 luni, pentru lotul dintre Craiova și Robănești de aproape 18 kilometri.

Documentația a fost transmisă vineri către Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP) spre validare, a anunțat șeful CNAIR Cristian Pistol.

„Astăzi, prin transmiterea documentației tehnice la ANAP pentru validare, am făcut un pas important pentru reluarea și finalizarea lucrărilor de construcție a tronsonului 1 al DEx12, Craiova – Pitești! Sper ca noul constructor să fie unul serios și să finalizeze lucrările în termenul contractual care va fi de 18 luni. Pe traseul acestui tronson, cuprins între Craiova și Robănești, în lungime de 17,7 km sunt prevăzute lucrări de construcție a 15 poduri, pasaje și viaducte. După validarea anunțului de participare de către ANAP vor putea fi publice și detaliile referitoare la valoarea contractului și a datei limită pentru depunerea ofertelor. Sursa de finanțare a noului contract este asigurata din Fonduri Europene Nerambursabile”, a afirmat Pistol.

UMB va deschide la sfârșitul anului Lotul 3 de 31 kilometri dintre Slatina și Colonești, iar în prima parte a anului 2024 și lotul 4 Colonești – Pitești (32 km).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.