Ajutor de stat de 167 milioane de euro pentru producția și reciclarea de baterii, prin PNRR

audi, baterii

Guvernul va pune la punct o schemă de ajutor de stat în valoare de 167,5 milioane de euro pentru dezvoltarea unui lanț industrial de producție și/sau reciclare de baterii, celule și panouri fotovoltaice, dar și pentru cercetare și dezvoltare pentru noi capacități de stocare de electricitate, potrivit capitolului Energie din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit documentului, există un singur producător de baterii în România, acesta fiind singurul din Europa de Sud-Est, și produce baterii cu o capacitate de 200 MW în fiecare an.

Din punct de vedere al pieței, însă, este de așteptat o creștere anuală compusă de 17% până în 2029, datorită creșterii preconizate de 2 cifre în aceeași perioadă în industriile legate de baterii: baterii auto, industriale.

„La nivelul Sistemului Energetic Național, integrarea bateriilor va însemna flexibilitatea rețelei și posibilitatea integrării capacităților suplimentare de generare a energiei din surse regenerabile – ceea ce nu mai este posibil în această etapă, având în vedere starea rețelei, arată documentul. În acest scop, vor fi finanțate măsuri de sprijinire a actorilor de pe piața de stocare a energiei electrice pentru a-și dezvolta facilitățile de producție pentru materii prime și baterii prin intermediul ajutorului de stat. Dat fiind rata de creștere a cererii de baterii, dar și creșterea exponențială a capitalului alocat în această industrie, se poate presupune în mod rezonabil că implementarea proiectelor de producție a bateriilor va fi realizată până în august 2026”, arată documentul. Potrivit acestuia, măsurile de sprijinire a jucătorilor de pe piața de producție a celulelor și panourilor fotovoltaice vor fi, de asemenea, finanțate cu scopul de a-și dezvolta instalațiile de producție pentru materii prime și produse finite produse (de exemplu, celule și panouri fotovoltaice, invertoare etc.) prin ajutoare de stat.

Astfel, statul va lansa o schemă de ajutor de stat în valoare de 167.500.000 euro pentru a susține investiții productive în întregul lanț de producție – valorificare (instalare) – eliminare – a bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), care urmează să fie alocate în funcție de interesul jucătorilor de pe piață.

Capitolul presupune de asemenea un proiect de construire a capacității de stocare a energiei electrice cu o capacitate instalată de 50 MW (100 MWh) în valoare de 32,5 milioane de euro de către Electrica.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.