Trei nave ale Administrației Fluviale Dunărea de Jos Galați sunt pregătite cu echipament specific și așteaptă aprobarea părții ucrainene pentru a începe măsurători ale adâncimii Canalului Bîstroe, anunță joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu în prima reacție oficială a ministerului de resort după ce Președintele Iohannis a criticat politicienii care au anunțat lucrările de dragare ale Canalului, dar fără să verifice exact situația și fără să dea curs solicitării autorităților din Ucraina care au cerut discuții la nivel de experți cu Ministerul Transporturilor, Mediului și Externelor din România.
,,Noi suntem pregătiți! Trei nave ale AFDJ Galați- dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile- așteaptă acceptul pentru a face măsurători pe Canalul Bâstroe.” a transmis, sec, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu pe pagina de Facebook.
Miercuri, la Varșovia, Președintele Iohannis a transmis că ,,politicienii s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă” și a adăugat refuzul autorităților din România de a participa la discuțiile cerute de partea ucraineană în problema Canalului : „Pentru a ști ce se întâmplă e nevoie să vorbim cu ucrainenii doar că acest lucru nu prea s-a întâmplat. La noi o serie de politicieni s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă acolo. Ucrainenii au solicitat să existe discuții la nivel de expert și cu Ministerul Transporturilor, și cu Ministerul Mediul și pe Externe. Aceste discuții nu au avut loc dar ai noștri inflamați și hotărâți fac afirmații care nu au încă un fundament”.
O reacție în chestiunea Canalului Bîstroe a avut joi, la Parlament și Președintele PSD, Marcel Ciolacu care a spus că România a depășit perioada în care era sancționat delictul de opinie : ,,E un subiect care afectează una dintre bijuteriile lumii. Protejarea Deltei Dunării e un lucru care nu se negociază. Avem datoria de a proteja Delta Dunării. În ceea ce privește delictul de opinie, cred că am depășit acest moment în România. Am mai trăit un moment când a fost pandemia și cred că a fost o abordare incorectă cu izoletele și ținutul în casă în timp ce unii furau de rupeau”-Marcel Ciolacu.
CONTEXT : În urmă cu o săptămână, într-o conferință de presă la Ministerul Transporturilor, întrebat de jurnaliști dacă se fac lucrări de dragare în Canalul Bîstroe (aparține Ucrainei), lucrări care ar putea afecta Delta Dunării, în ciuda tratatelor internaționale, Grindeanu a transmis : ,,Pe Bâstroe sunt informat că au început lucrări”.
Pe 17 februarie, Ministerul Infrastructurii din Ucraina afirmă, într-o postare pe Twitter, că adâncimea de navigare pe Canalul Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri, pentru prima oară de la declararea independenței țării, iar o zi mai târziu, Ambasada Ucrainei în România a precizat că lucrările de dragare pe Dunăre, pe canalul Bâstroe, ”sunt de natură operațională curentă și vizează exclusiv întreținerea căii navigabile” și că Administrația Fluvială a Dunării de Jos a fost înștiințată încă din 2022.
Luni, pe 20 februarie, premierul Nicolae Ciucă anunța că Ambasadorul Ucrainei a fost convocat la MAE pentru a aproba părții române verificări pe Canalul Bîstroe : „Am discutat cu Ministerul de Externe, am discutat cu Ministerul Transporturilor. Fiecare dintre ele au datoria ca, înainte de a iniţia alte demersuri decât cele care au fost făcute publice, să verifice. Motiv pentru care Ministerul de Externe este coordonat cu Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor, a iniţiat notele verbale către Ambasada Ucrainei la Bucureşti, a fost primit un răspuns în care se specifică faptul că au fost executate lucrări de întreţinere şi astăzi, la Ministerul de Externe, va fi prezent ambasadorul Ucrainei, prin care i se va solicita ca în perioada următoare să primească aprobare pentru verificarea lucrărilor”, a spus şeful Executivului.
„Este vorba de executarea unor lucări care au impact pe mediu, au impact asupra Deltei Dunării”, a spus premierul. „Daţi-ne voie să verificăm şi să confirmăm aceste date, niciuna dintre instituţiile la care am făcut vorbire nu poate să confirme aceste date. Până când nu ajungem pe canal să putem să verificăm şi să executăm măsurătorile de adâncime… De aceea am spus că domnul ambasador astăzi va fi la Ministerul de Externe şi discuţia va fi pentru obţinerea aprobării ca mijloacele noastre tehnice să poată să meargă pe canal”, a mai anunţat premierul.