Circulaţie blocată pe DN 1 la Nistoreşti – Comarnic pe sensul de urcare, din cauza ploii torenţiale

DN1 Valea Prahovei, Ploiesti, Brasov Sursa foto: Imagini din dronă, CNAIR

Circulaţia este blocată pe DN 1 Valea Prahovei în zona Nistoreşti – Comarnic pe sensul de urcare, din cauza ploii torenţiale care a adus pe carosabil aluviuni şi crengi, anunţă Centrul Info Trafic din IGPR.

UPDATE: Circulația a fost reluată pe DN 1 la Nistorești.

Apa de pe carosabil nu se poate scurge corespunzător pentru că între sensurile de circulaţie sunt separatoare de sens din beton. De asemenea, nici Poliţia Rutieră nu poate devia coloana de pe sensul de urcare pe cel de coborâre pentru a permite reluarea traficului, dirijat.

Pe sensul opus Sinaia – Ploieşti circulaţia se desfăşoară fără restricţii. Pe DN 1 la Nistoreşti – Comarnic s-a format o coloană pe mai mulţi kilometri, iar Poliţia Rutieră îi dirijează pe şoferii care vin dinspre Câmpina pe Drumul Judeţean 101 R prin Breaza.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: