Grindeanu anunță soluția pentru ca Podul peste Prut de la Ungheni să nu rămână „muzeu” în lipsa conexiunii cu Autostrada Unirii. Un drum județean va fi modernizat și transformat în Drum Național

Pod Prut Ungheni A 8 Sursa Andrei Spânu

Podul peste Prut de la Ungheni pe care România îl va construi la frontiera cu Republica Moldova urmează să fie conectat cu un Drum Județean (DJ 249) pe care CNAIR îl va moderniza și îl va ridica la profil de Drum Național, aceasta fiind soluția pentru ca podul să nu rămână „muzeu” în lipsa conexiunii cu Autostrada Unirii – A 8, a anunțat joi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Vicepremierul și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a discutat la București cu omologul său din Republica Moldova Andrei Spânu despre proiectele comune și finanțarea europeană a acestora.

Podul de la Ungheni va fi primul pod peste Prut cu patru benzi, execuția este asigurată de partea română prin CNAIR, iar licitația pentru proiectare și execuție ar putea fi lansată în această primăvară (detalii aici). Podul de la Ungheni (care include și vama rutieră) poate fi terminat în 2025-2026, înainte de secțiunea de Autostradă Târgu Neamț – Iași – Ungheni, mult întârziată în etapa studiului de fezabilitate, iar conexiunea cu Drumul Județean este singura soluție pentru ca Podul să poată fi pus în circulație, a explicat Grindeanu.

„Am discutat astăzi cu omologul meu din Republica Moldova, Andrei Spânu despre cum ne putem dezvolta parteneriatul pe toate sectoarele de transport!Mai întâi, am propus întrunirea, în februarie, a Comisiei Mixte bilaterale pentru coordonarea tuturor activităților referitoare la proiectarea şi construirea Podului peste  Prut de la Ungheni. Am convenit asupra necesității de a identifica și alte proiecte transfrontaliere eligibile prin fonduri europene (CEF). Acestea ar putea fi depuse la următorul apel de aplicare, care va fi lansat în luna septembrie a acestui an. În prezent sunt deja identificate trei propuneri: construcția Podului de la Ungheni (proiect aprobat în luna decembrie 2022); construcția infrastructurii de acces la acest pod care să includă un punct de trecere a frontierei (pe teritoriul Republicii Moldova) și modernizarea DJ 249 pentru asigurarea descărcării și conexiunii cu infrastructura existentă (pe teritoriul României); asigurarea conexiunii rutiere Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova)- pentru care aplicația va fi depusă în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024. În domeniul rutier, ne-am dori ca Autostrada Unirii (A8) să fie continuată până la Chișinău (Republica Moldova) și Odesa (Ucraina). Valoarea totală a proiectului este de 66 milioane Euro din care 33 milioane, contribuția UE”, a spus Grindeanu.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu a anunțat că se pregătește documentația pentru ridicarea unui nou pod la Albița, principalul punct de trecere a frontierei România – Republica Moldova:

ALBIȚA-LEUȘENI

Partea română – scopul principal vizează fluidizarea traficului în PTF prin:

dotarea Punctului de Trecere a Frontierei existent cu echipamente care vor fi exploatate de către reprezentanții Administrației Naționale a Vămilor Romane;

reorganizarea fluxului de mărfuri care intră în țară, prin extinderea și relocarea Agenției de Cântărire Albița în vecinătatea stației de tratare a biroului vamal, înainte de intrarea în terminalul de mărfuri și înainte de controlul poliției de frontieră;

în paralel, Ministerul Transporturilor din România realizează documentația tehnică pentru un nou pod peste Prut în locul celui existent, cu 2 benzi pe sens, care, de asemenea, va fi propus spre finanțare din programul CEF.

Partea Republicii Moldova

Infrastructură de acces la podul Albița – Leușeni – lărgirea la 4 benzi de circulație a drumului, pe o lungime de cca. 1km (având în vedere lărgirea proiectului podului în curs de dezvoltare de către autoritățile române);

fluidizarea traficului prin modernizarea dotărilor existente la punctul de trecere a frontierei, dotări care vor fi operate de către reprezentanții Serviciului Vamal Moldovenesc. Valoarea totală a proiectului este de 19.653.952 euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 9.826.976 euro (valori fără TVA)”, a transmis Ionel Scrioșteanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.