Un sfert dintre angajaţii români s-au prefăcut că dispozitivele lor instalează actualizări ca să nu participe la şedinţele online (studiu)

conferinta, video, zoom, calculator, laptop Sursa foto: Pixabay

Aproape un sfert dintre angajaţii din România (23%) au recunoscut faptul că s-au prefăcut că dispozitivele lor instalează actualizări şi că, de aceea, nu au reuşit să participe la un call sau la o întâlnire, în timp ce peste o treime (37%) au afirmat că au întârziat la o astfel de şedinţă virtuală din cauza actualizărilor de software, arată un studiul comandat de Kaspersky, publicat luni.

„Întâlnirile frecvente sunt adesea văzute ca unul dintre cele mai neplăcute lucruri din rutina de la birou. Trecerea la munca la distanţă şi la întâlnirile virtuale nu a ajutat această problemă, deoarece oamenii au resimţit oboseală din cauza apelurilor video şi s-au simţit încă şi mai obosiţi la sfârşitul unei zile de lucru. După cum arată cercetările recente ale Kaspersky, unii angajaţi au găsit o scuză pentru a omite unele dintre apelurile lor – s-au prefăcut că dispozitivele lor de birou nu erau disponibile din cauza actualizărilor”, se menţionează în concluziile studiului de specialitate, citat de Agerpres.

Astfel, în plus faţă de programările ratate, 37% dintre angajaţii din companiile globale (32% din România) şi-au pierdut o parte din munca realizată sau datele nesalvate atunci când computerul sau laptopul au repornit după instalarea actualizărilor.

Potrivit sursei citate, 21% dintre salariaţi au confirmat (23% în România) că s-au prefăcut că dispozitivele lor instalează actualizări şi de aceea nu au reuşit să participe la un call sau la o întâlnire, iar o treime (35%) au spus că au întârziat într-un “call” din cauza actualizărilor (37% în România).

Mai mult decât atât, unii angajaţi consideră că timpul de oprire al acestui dispozitiv este o oportunitate de a mai amâna puţin lucrurile pe care le au de făcut, 27% dintre respondenţi recunoscând (23% în România) că au instalat actualizări pentru a pierde în mod deliberat timpul la locul de muncă.

Cu toate acestea, în general, angajaţilor nu le place ca munca lor să fie întreruptă. În acest sens, 65% din totalul persoanelor chestionate la nivel global (67% în România) au declarat că îşi doresc actualizări în afara programului de lucru pentru a-şi menţine productivitatea.

Pentru a face programarea actualizărilor convenabilă angajaţilor şi administratorilor IT, Kaspersky recomandă departamentelor IT: să planifice actualizările mai aproape de sfârşitul zilei de lucru, când dispozitivele sunt încă pornite şi pot descărca actualizările necesare, dar activitatea angajaţilor este de obicei mai redusă; să utilizeze wake-on-LAN – tehnologie care permite pornirea staţiilor de lucru prin reţea, astfel încât actualizările să poată fi descărcate în afara programului de lucru; să împartă utilizatorii în mai multe grupuri, inclusiv unul de testare; să informeze personalul despre funcţia de salvare automată disponibilă în unele programe de productivitate la birou – aceasta va salva automat toate modificările lor; să instaleze o soluţie de protecţie la nivel endpoint cu funcţii de gestionare a patch-urilor, cum ar fi Kaspersky Endpoint Security for Business.

Kaspersky a delegat, în aprilie 2021, compania Savanta să realizeze un sondaj online cu 15.000 de respondenţi pentru a explora tendinţele de actualizare a dispozitivelor. Eşantionul a inclus: câte 1.000 de respondenţi din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Spania, respectiv câte 500 de respondenţi din SUA, Olanda, Austria, Portugalia, România, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Africa de Sud, China, India, Australia, Brazilia, Mexic, Argentina, Columbia, Chile, Peru şi Rusia.

Toţi cei chestionaţi au utilizat un computer, smartphone şi/sau tabletă pentru activităţile ce ţin de viaţa personală sau profesională, iar 76% dintre aceştia erau angajaţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: