Inginerul geodez Mihăiță Ursu pleacă de la manșa Tarom după ce Ministerul Transporturilor nu i-a mai prelungit mandatul. Conducerea Tarom a fost preluată de directorul financiar, Costin Iordache

tarom Sursa foto: Facebook/Tarom

Costin Iordache, director financiar Tarom, a fost numit interimar director general al companiei, după ce Ministerul Transporturilor nu i-a mai prelungit mandatul inginerului geodez Mihăiță Ursu, potrivit informațiilor Economedia.

Mihăiță Ursu era la al doilea mandat la conducerea Tarom, primul fiind în 2020, atunci când a fost numit de ministrul Lucian Bode, iar al doilea începând din ianuarie 2022 în mandatul lui Sorin Grindeanu. La „tragerea” pentru conducerea companiilor, Tarom a intrat în zona de influență a PNL, dar secretarul de stat care răspunde de zona aviației este social-democratul Bogdan Mândrescu, unul dintre personajele puternice din minister.

La sfârșitul lunii iulie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu lăsa să se înțeleagă că directorul general Mihăiță Ursu (susținut de PNL) ar urma să fie schimbat (avionul Tarom Timișoara – București pe care îl aștepta ministrul Grindeanu a avut atunci aproape 4 ore întârziere), dar criza Blue Air a amânat decizia.

Pentru cele mai importante companii din Ministerul Transporturilor, este aproape finalizată procedura de selecție a administratorilor Tarom conform OUG 109, conducerea corporativă a companiilor de stat. Despre schimbarea conducerii Tarom a scris și publicația Gândul.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: